ANOTIMPUL TRECUT

Ploaia cadea de cateva zile,fara oprire.Petalele frunzelor maronii cadeau din albastrul cerului recent inseninat.O pulbere de culoare rosie-portocalie purta vlastarul tanar al ploii catre fereastra deschisa a camerei mele. Eu, de la fereastra, cercetez natura cu o privire patrunzatoare, ascunsa dupa perdelele aramii.
Strigatele si rasetele copiilor umpleau diminetile mohorate.
Era foarte frig cand am ajuns pe terasa din fata casei.
M-am asezat pe leaganul agatat de tavan si mi-am facut vant inainte si inapoi,uitandu-ma la copii care bateau mingea pe strada.Toti aveau fetele imbujorate si tipau cat puteau de tare.Era o joaca destul de brutala-imbranceli,cazaturi pe asfalt,mai tasneau si cateva lacrimi-,dar nimic care sa te inspaimante.Mi-am amintit cum ma jucam si eu pe strada,,in copilarie.Combinatia aceea de entuziasm si efort fizic avea ceva anume,o incarcatura electrica de care nu prea mai ai parte dupa ce te maturizezi.Acum, tot ceea ce te face sa te simti la fel de bine ca atunci e insotit de un fel de lest care iti impovareaza sufletul.
Scoteam pe nari norisori de abur si picioarele imi amortisera.Aerul rece si curat al diminetii imi ajunge la nas si ma invita la o mica visare....
Aveam o stare de neliniste si perturbare,provocata de..... parca cineva se jucase cu mintea mea. Nu vroiam sa accept ca am murit.Nu vroiam sa parasesc lumea mea! Tineam ochii strans inchisi de frica sa nu vad in fata ochilor ceva si mai rau... Am simtit lacrimile cerului pe pielea mea lipsita de putere de concentrare... Dar nu era doar ploaia... Cerul avea sa planga cu mine...
Un sentiment curajos nu ma lasa sa cred ca s-a terminat. Dar nimic nu parea sa fie milostiv cu spiritele noastre neampacate.
Un sunet zburdalnic parea sa se mentina lin in aer, apasandu-mi cu putere timpanele si strecurandu-se suierator in capul meu.
- .....! ......! ma striga cineva.
Pentru un moment nu am recunoscut vocea, dar apoi o furtuna de amintiri se insiruie in mintea mea, si mi-am amintit de El. Daca el era in viata, nu se putea ca eu sa mor!
Stiu ca traiesti,i-am spus.
Nu stiam,de fapt.In realitate eram sigura ca e mort.Desi... cu ochii inchisi, am simtit totusi umbra lui interpunandu-se in calea razelor de lumina.
O usa parea sa se deschida cu incetinitorul, iar sentimentul meu de teama parea sa fi prins chip inconjurandu-ma si inabusindu-ma. In cele din urma, cand usa se deschise, pana si teama paruse sa se inspaimante. M-am zbatut sa revin la realitate, si intr-un tarziu, am deschis ochii. Era in fata mea.Si-a apropiat fata de geam.Ma asteptam sa vad frica,dar am vazut un amestec de furie si mila.
Ti-ai pierdut mintile?m-a intrebat El.
Tu ai identificat cadavrul in noaptea aceea...De ca n-a facut-o tata?
Tu de ce crezi?Pentru ca nu suporta ideea,...
Nu suporta ideea sa-si vada fiul cu fata sfasiata,de nerecunoscut,sa-l vada mort pe-o targa.
M-a chemat si m-am dus,l-am scutit de calvarul asta.
De ce tocmai tu?De ce nu mama?
De unde naiba vrei sa stiu?
Ochii imi scaparau salbatic.Am clipit de cateva ori ca sa disting imaginea a ceea ce se afla in fata mea, desi eram sigura ca nu trebuie sa fac asta!Acum sufletul meu era gol golut, nemaifiind in stare sa mediteze.
Am lasat sa treaca cateva clipe.Ma uitam la barbatul pe care il iubisem altadata,dar care nu mai era. O ura nepotolita mi-a dat deodata putere. Ura, sau... Dragostea pentru El...Mai apoi, am simtit cum cad neputincioasa. Totul era incetosat, dar de data asta, stiam ca nu am murit! Simteam iubirea ce strabate prin aerul asfixiant si rece. Simteam inimile noastre batand cu putere intr-un singur suflet. Simteam cum sufletul meu se micsora si se micsora incontinu....Da, si totul se petrece in mintea mea cu incetinitorul, eu parca pluteam ...
Cand am deschis ochii,El era langa mine si privea cerul plin de culoare, mangaiat de aura intensa a soarelui. Deodata s-a ridicat si mi-a intins mana ca sa il urmez.A intrat apoi in casa...mi-a tras perdeaua in nas si l am auzit indepartandu-se pe coridor.Prin tesatura fina i-am zarit silueta disparand prin dreptunghiul luminat al unui toc de usa.Am strigat dupa el de cateva ori,am izbit cu pumnii in usa,dar nu mi-a raspuns.Am observat ca pustii de pe strada nu se mai jucau,Cativa se holbau la mine,iar ceilalti dadeau sa plece.Eram atat de trista...Imi simteam pieptul greu...aveam senzatia ca am ajuns la marginea vietii si sunt pe cale sa pasesc in gol...din nou.
O sa ma dau in leagan aici pana voi primi toate raspunsurile,am zis zambind.:)
Nu stiu exact de ce, m-am gandit dupa aceea ca intre ura si iubire, nu este decat un singur pas.Si daca e adevarat....